Căsătoria la Ambasadă/Oficiul consular
În conformitate cu prevederile art.44, alin.(1) al Legii nr.119/1996, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României pot încheia căsătorii între cetăţeni români sau dacă unul dintre viitorii soţi este cetăţean român, dacă aceasta este în concordanţă cu legislaţia ţării în care sunt acreditaţi şi dacă cel puţin unul dintre viitorii soţi, cetăţean român, are domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia consulară a misiunii diplomatice ori a oficiului consular.
Reprezentanţii ambasadelor şi consulatelor României în străinătate vă pot oferi detalii despre procedura de încheiere a căsătoriei la misiunea diplomatică.
Încheierea căsătoriei la misiunile diplomatice şi oficiile consulare este supusă taxelor consulare, care se plătesc de către solicitanţi la ambasadă sau la consulatul competent.